Negrul si nuantele de gri, secretul unui living impresionant

Atunci cand vine vorba despre amenajarile interioare, foarte multi oameni se feresc de negru si gri, considerand ca sunt culori puternice si pe alocuri triste. Daca sunt combinate asa cum trebuie si sunt folosite in locurile in care le este permis, nunatele de gri si negru pot sa ofere un efect vizual impresionant.

Unul dintre spatiile in care negrul poate sa joace un rol dominant este livingul. Locul de relaxare, in care mananci sau in care lucrezi poate sa transmita un mesaj extrem de optimist daca prezinta o culoare neagra intr-o proportie mare. Este adevarat, nu este una dintre culorile pe care le gasesti frecvent in case si cu siguranta nu este genul de culoare care sa fie adoptata pe pereti, spre exemplu. Daca risti putin insa, poti sa obtii un efect deosebit.

Evident, pentru a scoate tot ceea ce este mai bun din negru, acesta trebuie sa fie combinat cu culori care sa ii creeze un contrast puternic. Spre exemplu, daca alegi sa ai un perete negru, poti opta pentru o masa cu scaune albe, pentru o canapea rosie sau pentru diverse elemente decorative argintii sau in culori foarte deschise. Imaginile de mai jos iti pot dezvalui gradul de confort vizual pe care negrul ti-l poate oferi si de asemenea, te pot convinge ca este o culoare perfecta pentru living.

De ce sa alegi negrul in Living?

Exista multe motive pentru care livingul este camera perfecta pentru un ” experiment ” negru. In primul rand, deoarece livingul este, de cele mai multe ori, camera in care urmarim filmele sau emisiunile preferate. niste pereti negri sau mobilierul de aceasta culoare pot sa sporeasca efectul de cinematograf. Daca vei combina totul cu un sistem audio-video de buna calitate, efectul este cu atat mai puternic.

De asemenea, momentele in care mananci pot fi insotite fara probleme de culoarea neagra. Este genul de culoare care denota eleganta, fara sa necesite prea mare efort si care poate sa incante orice invitat. Evident, totul trebuie facut cu gandul la echilibru, asadar, alaturi de negru trebuie sa fie aduse piese de mobilier in culori foarte puternice, care sa sporeasca efectul vizual si sa contrasteze profunzimea data de aceasta culoare.

Negrul nu este obositor, nu este neplacut si nu duce la stari dubioase, asa cum o fac alte culori, asadar, este perfect si pentru birouri, sali de sedinta sau alte camere ale casei.

Daca alegi aceasta culoare este bine sa acorzi o atentie sporita fiecarui detaliu si sa te focusezi foarte mult pe accesoriile si piesele de mobilier in culori puternice ( auriu, argintiu, rosu, alb ), deoarece in caz contrar, risti sa obtii un efect vizual exact opus celui pe care il doresti.

Amenajarea livingului in nuante de gri

Daca vrei sa iti reamenajezi livingul si nu stii cu exactitate care este cea mai buna varianta coloristica, poti sa optezi cu incredere pentru gri. Nuantele de gri sunt foarte elegante, foarte moderne si sunt perfecte pentru redecorarea oricarui living. In plus, griul poate sa fie extrem de flexibil si sa ofere o multime de posibilitati de amenajare:

  • Amenajare minimalista. Stilul modern necesita o doza de minimalism, deoarece este o tendinta foarte puternica la ora actuala. Trebuie sa iti amenajezi livingul cu mobilier cu linii drepte, perfect conturate si sa il decorezi cu un covor de culoare inchisa, pe o pardoseala luminoasa. Rezultatul este unul excelent, oferind senzatie de spatiu si relaxare. Nu ai nevoie de corpuri incarcate, ci de unele cat mai fine si placute.
  • Amenajare axata pe confort. Pana la urma, livingul este destinat confortului de zi cu zi. Aici iti petreci orele de relaxare si aici iei masa cateodata. Din acest motiv, trebuie sa te axezi pe o solutie cat mai confortabila, care sa includa un covor pufos si moale, o canapea mare, in care sa te poti afunda cu totul si o masuta cat mai mica. Poti alege o masuta fara picioare, care sa aiba o nuanta in total contrast cu covorul si cu canapeaua. Accesoriile pe care le alegi pot fi de culoare alba.
  • Gri cu tendinte vintage. Nu doar amenajarile moderne se pot bucura de culoarea gri, ci si cele vintage. Daca iti plac lucrurile vechi, atunci o amenajare vintage poate sa fie solutia pentru tine. Opteaza pentru un perete intr-o nuanta de gri, o canapea gri si un covor care sa fie in contrast cu toate aceste elemente. Poti cauta un dulap vintage de culoare maro care sa reprezinte partea retro a incaperii. Este un aranjament perfect pentru incaperile de dimensiuni mici, carora vrei sa le oferi luminozitate si confort.

Desi pare o culoare mohorata, griul are cu totul si cu totul alt efect, oferind caldura si confort unei incaperi. Din acest motiv, atunci cand amenajezi o incapere, mai ales atunci cand alegi sa amenajezi livingul, griul in combinatie cu nuante de alb si de negru poate sa ofere o multumire totala.